Partidul Liga trebuie să-i înapoieze statului italian 49 de milioane de euro. Vicepremierul Salvini cataloghează hotărârea instanței supreme drept un `proces politic`

Publicat: 07 08. 2019, 17:39
foto: Hepta.ro / DPA Images / Claudio Furlan

Curtea de Casație din Italia a publicat o hotărâre, prin care obligă partidul italian de extremă-dreapta Liga să plătească 49 de milioane de euro, după scandalul de corupție care durează de 10 ani și în care a fost implicată vechea conducere a formațiunii, potrivit Reuters și La Repubblica preluate de caleaeuropeana.ro.

Așadar, într-o Curte de Casație a recomandat punerea sechestrului pe fondurile din conturile bancare, depozitele și alte active ale partidului pe fondul cazului de fraudă deschis împotriva lui Umberto Bossi, fondatorul Liga, a fiulului său Renzo și a ex-trezorierului Francesco Belsito.

Cei trei italieni au fost condamnați în iulie 2017, pentru că au delapidat sute de mii de euro din fonduri publice, între anii 2008 și 2010. Totodată, partidului i s-a cerut prin hotărâre judecătorească rambursarea a aproape 49 de milioane de euro din finanțarea electorală de la stat pe care a primit-o în acea perioadă.

O sumă de 1,5 milioane de euro din activele ligii a fost înghețată, dar chiar și așa partidul de guvernământ a reușit să blocheze un ordin al unei instanțe inferioare de confiscare a restului sumei. Ei, bine, acel apel a fost anulat de instanța supremă din Italia, însă, după ce anchetatorii au găsit puțini bani în conturile Ligii, aceștia au început să suspecteze că o parte din sumă ar putea fi mutată în străinătate pentru a scăpa de sechestru, banii urmând un traseu Italia-Luxemburg-retur, potrivit publicației italiene citate mai sus.

Matteo Salvini, politicianul care l-a înlocuit pe Bossi în fruntea partidului după scandalul izbucnit în 2012, a catalogat hotărârea instanței supreme drept un „proces politic” și a declarat că partidul său nu dispune de 49 de milioane de euro pentru a fi puse sub sechestru. De altfel, potrivit presei italiene, Salvini a mențiunt mereu distanța față de acest scandal, susținând, fără a da explicații detaliate, că nu știe nimic în afara faptului că banii „au fost cheltuiți în zece ani”, scrie caleaeuropeana.ro.