Partidul extremist bulgar ”Renașterea” a anunțat, în premieră, revendicări teritoriale inspirate de Donald Trump: “Vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”

Partidul extremist bulgar ”Renașterea” a anunțat, în premieră, revendicări teritoriale inspirate de Donald Trump: “Vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”
Sursa foto: Freepik / @ freepik

Partidul extremist bulgar ”Renașterea” a anunțat, în premieră, câteva revendicări teritoriale, și anume: a cerut public ca Basarabia de Sud și Macedonia să devină parte din Bulgaria.

„Îl susținem pe Trump”

Mai mult, partidul extremist a precizat pe conturile oficiale de pe rețelele sociale că revizionismul este inspirat de revendicările teritoriale ale președintelui ales al SUA, Donald Trump, potrivit G4Media.

”Îl susținem pe Trump pentru Canada și Canalul Panama și vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”, au scris reprezentanții partidului Vazrajdane (Renașterea), pe Facebook.

Amintim că sudul Basarabiei este format din Bugeac, un teritoriu aflat în componența Ucrainei, și raionul Taraclia din Republica Moldova. Pe aceste teritorii se regăsește o importantă comunitate bulgară.

Sudul Basarabiei nu a fost în componența Bulgariei în ultimii 200 de ani.

Țările în care partidele extremiste adoptă oficial revizionismul istoric

”Renașterea” este doar ultimul exemplu dintr-o listă lungă de partide extremiste din Europa centrală și de est care adoptă oficial revizionismul istoric.

Spre exemplu, în Ungaria, regimul Fidesz care este condus de premierul Viktor Orban a adoptat în 2011 Strategia națională maghiară care reprezintă de facto doctrina unui revizionism hibrid: națiunea maghiară din tot bazinul carpatic trebuie controlată de Budapesta, chiar dacă face parte de facto din alte țări, iar aspirațiile de autonomie teritorială sunt sprijinite public, la vedere, de către guvernul Orban.

Katalin Szili, care e mâna dreaptă a premierului Orban pe teme de vecinătate, vorbește aproape în fiecare lună în România despre nevoia de autonomie teritorială. Ea apare, mai nou, și în Găgăuzia, enclavă autonomă din Republica Moldova controlată politic de Rusia.

Și în Republica Moldova, liderii regiunilor Transnistria și Găgăuzia promovează activ nevoia de autonomie teritorială. Transnistria și-a proclamat deja independența în urma unui război, dar nu este recunoscută la nivel internațional.

Serbia vs. Bosnia-Herțegovina. Aici, Milorad Dodik vrea să implementeze un plan separatist prin care Republica Srpska, entitate aflată în componența Bosniei, să devină independentă. El are sprijinul public al Belgradului și al Moscovei.

Nici România nu este exclusă din această listă. Toți liderii extremiști, Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă, promovează acest gen de politici revizioniste. Ei cer, fie anexarea unor teritorii din Ucraina, fie unirea cu Republica Moldova.

Amintim că Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege, în 2023, prin care cerea denunțarea Tratatului de buna vecinătate dintre România și Ucraina din 1997 și anexarea teritoriilor aflate în componența României interbelice. Acest proiect a picat la vot.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card