PiS, partidul care se află de opt ani la putere în Polonia, a câștigat alegerile parlamentare cu un scor de 35,43%, arată datele prezentate de autoritățile poloneze după numărarea a 99,83% din voturi, potrivit Wyborcza.pl.
Coaliția Civică a lui Donald Tusk, fost premier al Poloniei și fost președinte al Consiliului European, s-a clasat pe poziția a doua, cu un scor de 30,68%.
Alte formațiuni care au trecut pragul parlamentar sunt A Treia Cale (14,41%), Noua Stângă (8,6) și Confederația (7,16%).
Deși a câștigat scrutinul, PiS nu pare să aibă cu cine să formeze majoritatea parlamentară necesară pentru a rămâne la guvernare.
În aceste condiții, se conturează o nouă coaliție de guvernare la Varșovia, între Coaliția Civică, A Treia Cale și Noua Stângă. De altfel, Donald Tusk a revendicat victoria chiar după afișarea rezultatelor exit-poll.
„Este sfârșitul vremurilor malefice, este sfârșitul domniei PiS, am reușit. Am câștigat democrația, am câștigat libertatea, ne-am câștigat iubita Polonie liberă (…). Această zi va fi amintită în istorie drept o zi strălucitoare, renașterea Poloniei”, a spus Donald Tusk, citat de The Guardian.
În rândul analiștilor există voci care sunt de părere că președintele Andrzej Duda va da totuși primul mandat de formare a guvernului tot către PiS.
„Președintele poate da PiS prima șansă de a forma guvernul, întârziind opoziția. Este crucial să așteptăm rezultalte oficiale – diferențe mici ar putea schimba poza într-o oarecare măsură”, a spus Stanley Bill, profesor de studii poloneze la Universitatea Cambridge.