Externe - 27 oct, 10:41
Forţele islamiste aflate la putere în Egipt susţin că proiectul Constituţiei a fost aprobat cu 64% din voturi în cursul referendumului de sâmbătă.
Rezultatele au fost anunţate de mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine preşedintele Mohamed Morsi, informează Reuters.
Principala mişcare de opoziţie, Frontul Salvării Naţionale (FSN), a denunţat fraude electorale în a doua etapă a referendumului, desfăşurată sâmbătă.
Rata de participare la referendum a fost de 32%.
Rezultatele definitive urmează să fie anunțate de comisia electorală peste două zile.