Părți ale unui satelit fără control se vor prăbuși pe Pământ. VEZI zonele de impact!

Publicat: 01 09. 2011, 18:45
Fragmente ale unui satelit american, lansat în 1991, se îndreaptă vertiginos spre Pământ, cu o înclinație de aproximativ 57 de grade. Sistemul american de supraveghere spațială (NORAD) a estimat că impactul va...

Fragmente ale unui satelit american, lansat în 1991, se îndreaptă vertiginos spre Pământ, cu o înclinație de aproximativ 57 de grade.

Sistemul american de supraveghere spațială (NORAD) a estimat că impactul va avea loc în jurul datei de 17 septembrie, iar ca zone afectate ar putea fi Moscova și Kiev.

UARS (Upper atmosphere research satellite), cântărind șase tone și cu o lungime de 10,6 metri, a fost lansat de la bordul navetei Discover în vederea studierii straturilor atmosferice superioare, în mod deosebit cauzele formării găurilor de ozon. Experții NASA au decis să renunțe însă la exploatarea satelitului și să îl elimine de pe orbită.

Ultimele informații au fost legate de coliziunea UARS cu un obiect necunoscut din spațiu, în urma căreia satelitul s-a fragmentat, relatează cotidianul rusesc Kommersant.

Experții susțin că sunt puține șanse ca Moscova și Kievul să fie afectate de prăbușirea rămășițelor satelitului, pentru că acestea vor intra în straturile atmosferice deasupra Ecuatorului și cel mai probabil se vor arde.