Parler dă în judecată Amazon pentru suspendarea aplicației din serviciul cloud, acuzând încălcarea contractului și a legislației antitrust
Platforma alternativă de social media Parler a intentat un proces împotriva Amazon, luni, în urma deciziei Amazon Web Services (AWS) de a suspenda Parler de pe serviciul său de găzduire cloud după violențele de la Capitoliul SUA, transmite Fox Business.
Parler dă în judecată Amazon
Parler dorește un ordin de restricționare care să blocheze decizia AWS, acuzând compania că a încălcat Legea Antitrust Sherman.
„Decizia AWS de a pune capăt efectiv contului Parler este motivată de considerente politice”, susține Parler în dosarul intentat. „AWS încalcă Secțiunea 1 din Legea antitrust Sherman, alături de pârâtul Twitter. AWS încalcă, de asemenea, contractul cu Parler, care impune AWS să furnizeze Parler o notificare cu 30 de zile înainte de a încheia serviciul, mai degrabă decât notificarea furnizată în fapt cu mai puțin de 30 de ore înainte. În cele din urmă, AWS comite interferențe intenționate cu un avantaj economic potențial, având în vedere milioanele de utilizatori așteptați să se înscrie în viitorul apropiat”, se arată în plângerea Parler.
Parler susține că este discriminat pentru că se află într-o competiție directă cu gigantul din social media Twitter.
„Luna trecută, pârâtul Amazon Web Services, Inc. (AWS) și populara platformă de social media Twitter au semnat un acord multianual astfel încât AWS să poată susține livrarea zilnică a milioane de tweeturi. AWS furnizează în prezent același serviciu către Parler, o alternativă conservatoare de microblogging și un competitor pentru Twitter”, se mai arată în dosar.
„Când Twitter a anunțat cu două seri în urmă că îl interzice definitiv pe Președintele Trump pe platforma sa, utilizatorii conservatori au început să părăsească în masă Twitter pentru Parler. Exodul a fost atât de mare încât în ziua următoare, ieri, Parler a devenit cea mai descărcată aplicație gratuită de pe App Store-ul Apple”, mai spune Parler.
Parler nu a mai funcționat luni, după decizia AWS de a suspenda platforma de pe serviciul său de găzduire cloud. John Matze, CEO al Parler, i-a îndemnat pe utilizatori să aștepte și să revină atunci când compania va găsi soluția potrivită.
„Nimeni nu a prezentat vreo informație credibilă sau vreo dovadă că, știți, există anumite probleme pe Parler care nu există pe alte platforme”, a subliniat Matze. „Acesta este cu adevărat un dublu standard… Vedem tot felul de conținuturi urâte, amenințătoare pe Twitter, chiar mult mai mult de fapt, în opinia noastră, și, de fapt, mult din conținutul care este șters de pe Parler încă rămâne pe Twitter. (…) Deci nu înțeleg, știți, despre ce este asta cu adevărat. Pentru că nu este vorba de a face pe toată lumea răspunzătoare în mod egal. Este despre a oferi un tratament preferențial anumitor persoane”, a declarat John Matze.