Parlamentul venezuelean: Chavez își va alege singur data când va depune jurământul
Vicepreședintele partidului de la putere din Venezuela, Diosdado Cabello, a anunțat, luni, că Hugo Chavez, revenit în țară, își va alege singur data când va depune jurământul, asta deoarece el ocupă și funcția de președinte în fața Curții Supreme de Justiție.
„«Il Comandante» este cel care va spune când va putea să îi convoace pe membrii TSJ pentru învestire”, a declarat pentru presă Cabello, care este totodată preşedintele Parlamentului.
Chavez, reales președinte în luna octombrie, s-a întors în Venezuela după două luni petrecute la Havana, acolo unde a urmat un tratament pentru cancer. Astfel, șeful statului nu a putut depune jurământul la data care era prevăzută, pe 10 ianuarie, scrie Mediafax.
O sursă apropiată Curţii a declarat pentru AFP că TSJ este „pregătit în orice moment” să fie convocat pentru prestarea jurământului de către Hugo Chavez. „Nu ne grăbim, deoarece preşedintele ocupă postul (…) şi este în convalescenţă”, a spus, însă, Cabello.