Parlamentul ucrainean a respins, joi, demisia premierului Arseni Iaţeniuk, pentru a evita o nouă criză politică în țara devastată deja de un conflict armat în est.
Numai 16 deputaţi au votat în favoarea demisiei sale, faţă de cele 226 de voturi necesare, relatează AFP.
Iaţeniuk, aflat în funcţie de la fuga preşedintelui demis Viktor Ianukovici, a ameninţat că pleacă la 24 iulie, după dizolvarea în Parlament a coaliţiei guvernamentale care deschide calea alegerilor legislative anticipate dorite de preşedinte.
Deputații au respins atunci legile privind redresarea finanțelor țării.
Iaţeniuk a denunțat atunci o „crimă morală și politică”, denunțând faptul că parlamentarii în campanie nu vor adopta legi de care depinde „soarta țării”.
Ulterior, și-a temperat declarațiile și a acceptat să rămână în funcție cu condiția ca legile bugetare și fiscale respective să fie votate, lucru care s-a și întâmplat, joi.
„Astăzi sunt două veşti importante pentru economia mondială. Prima este că Argentina a intrat în incapacitate de plată, a doua că Ucraina nu este în faliment şi nu va fi niciodată”, s-a felicitat Iaţeniuk.