E revoltă la Ankara după ce un eurodeputat grec a rupt miercuri o imagine a drapelului Turciei, chiar în Parlamentul European.
„Nu faceţi altceva decât să alintaţi Turcia, care ne inundă cu fluxuri neîntrerupte de migranţi. Iar acest drapel turc este înmuiat în sânge. Singurul lucru de făcut este să strigăm ‘Afară cu turcii!’”, a declarat europarlamentarul grec Ioannis Lagos, apoi a rupt o foaie de hârtie pe care era imprimat steagul Turciei.
Revoltă la Ankara, după ce un europarlamentar grec a rupt drapelul Turciei chiar în Parlamentul European
Joi, Ankara a denunțat gestul ca fiind „rasist”, informează AFP.
„Mentalităţile rasiste ştiu cum rupem degetele care se întind spre drapelul nostru. Aşteptăm de la Parlamentul European să facă ceea ce se cuvine în legătură cu acest clovn”, a scris, pe Twitter, Ministrul turc de Externe.El a mai cerut europenilor să spună „stop ostilităţii faţă de islam”.
„Neonaziştii se reprezintă doar pe ei înşişi”, a ținut să transmită și ministrul grec de Externe, care a condamnat „orice gest care insultă un simbol naţional, în speţă simbolul naţional al Turciei”.
Ioannis Lagos este suspectat de legături cu uciderea rapperului Pavlos Fissas, cunoscut ca antinazist, în 2013. Lagos a fost ales în Parlamentul European pelista partidului neonazist grec Zori Aurii, dar apoi s-a declarat independent.