Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care îndeamnă Turcia să recunoască genocidul împotriva armenilor

Publicat: 16 04. 2015, 07:16
Foto: eurosduvillage.eu

Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie prin care îndeamnă Turcia să recunoască genocidul împotriva armenilor.

Asta în contextul împlinirii a 100 de la ani masacrul împotriva armenilor din Imperiul Otoman şi la trei zile după declaraţia Papei Francisc.

„Evenimentele tragice care au avut loc în perioada 1915-1917 împotriva armenilor din Imperiul Otoman constituie un genocid”, se arată în rezoluţia adoptată miercuri cu o majoritate covârşitoare de aleşii din PE, citată de Mediafax.

PE a salutat declaraţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi ale premierului Ahmed Davutoglu, care au prezentat condoleanţe şi au recunoscut atrocităţile împotriva armenilor, dar a îndemnat Turcia să meargă mai departe în „direcţia bună” şi să recunoască termenul de „genocid”.

„Nu trebuie să uităm că oameni au fost ucişi, că aceste evenimente aparte sunt descrise pe bună dreptate ca fiind un genocid”, potrivit rezoluţiei PE.

Ministerul turc de Externe a reacţionat imediat după vot, acuzând PE că vrea să rescrie istoria.

Papa Francisc a provocat o criză diplomatică duminică, denunţând masacrarea armenilor drept „primul genocid din secolul al XX-lea”.

Francisc, care întreţine relaţii apropiate cu membrii comunităţii armene din Argentina, s-a apărat afirmând că este datoria sa să onoreze memoria bărbaţilor, femeilor, copiilor, preoţilor şi episcopilor nevinovaţi care au fost ucişi „fără sens” de către turcii otomani.

Deși istoricii susțin că până la 1,5 milioane de armeni au fost ucişi de către turcii otomani în timpul Primului Război Mondial, Turcia afirmă că victimele au fost ucise în timpul unui război civil şi unor tulburări și refuză să recunoască termenul de genocid.