Senatul din Cehia a aprobat, miercuri, legea adoptată de Camera Deputaților care autorizează consumul de canabis în scopuri terapeutice, informează AFP.
Legea a fost aprobată de 67 de senatori din cei 74 prezenți la vot. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de președintele Republicii Cehe.
Canabisul nu va fi accesibil decât în scopuri terapeutice pentru boli grave precum canceru, Parkinson, scleroza multiplă, psoriazisul și dermatita atopică>
Acesta nu va fi accesibil decât prin rețetă electronică pentru a preveni abuzuri.
Cehia va importa canabisul timp de un an, până când Institutul național pentru controlul medicamentelor va începe să acorde licențe cultivatorilor locali, valabile timp de maximum 5 ani.
Conform noii legi, care nu prevede acoperirea costurilor marijuanei de către asigurările de sănătate, Institutul va delimita zonele de cultură şi va adresa fermierilor oferte de cumpărare.