Paris: Reprezentanți din turism se întrunesc pentru a evalua impactul atentatelor asupra industriei
Principalii reprezentanți ai turismului în Paris, unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, se întrunesc pentru a evalua impactul pe care l-au avut atacurile din 13 noiembrie asupra turismului în capitala franceză, informează AP, citată de USNews.
Reprezentanți ai agențiilor și operatorilor din turism, ai hotelurilor și restaurantelor, precum și reprezentanți ai companiilor de transport asemenea Air France vor să ajungă la un acord asupra unui plan de acțiune pe termen scurt pentru a da un nou avânt industriei.
Guvernul a transmis că vor adapta ofertele și promovarea orașului astfel încât să înlăture temerile turiștilor față de o eventuală repetare a evenimentelor care au avut loc luna aceasta.
Turismul în capitala franceză a mai primit o lovitură în 2015, după atacurile din ianuarie asupra publicației de satiră Charlie Hebdo.