Arcul de Triumf a fost evacuat câteva ore marți, după o „falsă alertă” cu bombă. Totodată, o pungă care conținea muniție a fost găsită de trecători pe Champ-de-Mars
Arcul de Triumf a fost evacuat câteva ore în această după-amiază de marți, după o amenințare cu bombă, potrivit unei surse de poliție a 20minutes.fr. Un perimetru mare de securitate a fost stabilit în jurul monumentului parizian (arondismentele 8, 16 și 17), iar stația de metrou Charles de Gaulle a fost închisă. Laboratorul central al sediului poliției a fost trimis la fața locului pentru a elimina îndoiala.
”A fost o alarmă falsă”, a specificat sursa.
În plus, o pungă care conținea muniție a fost descoperită marți pe Champ-de-Mars de către trecători, care au alertat poliția. O echipă din laboratorul central al poliției a fost trimisă și la locul de lângă Turnul Eiffel (arondismentul 7). Conform informațiilor sursei citate, autoritățile au găsit, în această pungă albastră, muniție de 7,62 mm de calibru 12 și 9 mm, toate operaționale.
Amintim că o avertizare cu bombă la Paris a avut loc și în ziua de miercuri, 23 septembrie. Turnul Eiffel a fost evacuat, iar o bună parte a zonei a fost împânzită de polițiști.
Poliția a primit avertismentul de la o persoană anonimă în jurul orei 12 ziua. Bomba ar fi fost plasată chiar în turn.
Avertismente de acest gen au mai existat în Franța, în ultimii ani. Tot la Turnul Eiffel, în 2017 și 2018. De asemenea, în 2010 a mai fost evacuat de două ori.
De asemenea, autoritățile franceze au intervenit, joi, în Gara Part-Dieu din Lyon, după ce un bărbat a anunțat că va arunca gara în aer. Gara a fost evacuată la scurt timp.
În caz, poliția a deschis o anchetă.
„Am răspuns unui consemn al Poliţiei Judiciare de a delimita un perimetru de securitate în gară”, a precizat SNCF.