Vladimir Putin are la dispoziţie o vastă reţea de buncăre secrete, care se întinde de la Moscova până în Munţii Ural. Noi adăposturi subterane sunt în continuare construite în Rusia, susțin jurnaliștii de la publicația rusă „Sobesednik”, care au realizat o anchetă specială.
„Încă în perioada sovietică erau construite buncăre pentru înalţii funcţionari de stat, dar construcţia lor s-a intensificat în ultimul timp. Ştim cu certitudine că există buncăre la Moscova, în Ural şi în regiunea Volgăi”, a precizat Oleg Roldughin, redactorul-șef al publicației, citat de Agerpres.
Potrivit jurnalistului rus, Putin dispune de două sisteme de buncăre: unele înregistrate şi altele neînregistrate. Sistemul de buncăre ţine de competenţa Direcţiei generale pentru programe speciale, un organism de securitate oficial distinct, subordonat direct preşedintelui rus.
Şeful acestei direcţii este Aleksandr Lineţ, fost şef al unui departament în cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Districtul militar Sud. În 2020, Putin i-a dăruit acestuia un apartament de 176,7 m.p. în imobilul în care se află Direcţia pentru administrarea patrimoniului preşedinţiei ruse din centrul Moscovei.
Mai mult, Roldughin şi echipa sa de jurnalişti au descoperit că aceiaşi muncitori angajaţi pentru construirea buncărelor oficiale şi a tunelurilor pe sub palatul lui Putin de la Ghelendjik (ţinutul Krasnodar) construiesc de asemenea adăposturi private pentru preşedinte.
Roldughin a adăugat că renovarea buncărelor a început după ce Putin a devenit preşedinte. De exemplu, ascensoarele buncărelor din Moscova au fost modernizate, valoarea lucrărilor ridicându-se la aproximativ 55 milioane de ruble (circa 902.000 dolari) pentru trei ascensoare.
„Amploarea proiectului permite să se tragă concluzii asupra profunzimii buncărelor şi ce tipuri de ascensoare şi puţuri sunt instalate sub Moscova. Agenţia care se ocupă de construirea puţurilor pentru lansatoare de rachete este responsabilă de această modernizare. Numeroase buncăre sunt legate unele de altele prin tuneluri lungi de mai multe zeci de kilometri”, susţine Roldughin, care explică unde se află buncărele lui Putin.