Mesajul Papei Francisc pentru credincioșii catolici, în duminica Paștelui (VIDEO)

Publicat: 12 04. 2020, 13:07
sursa Fotot: Instagram

Duminică, 12 aprilie, credincioşii catolici sărbătoresc Paştele, urmați de cei ortodocși, o săptămână mai târziu.

În contextul pandemiei decoronavirusși a restricțiilor impuse de măsurile din timpul stării de urgență, procesiunile specifice au fost anulate, iar bisericile au fost închise pentru enoriași, în încercarea de a combate răspândirea virusuluiCOVID-19.

În Duminica Învierii,Papa Francisca prezidat Sfânta Liturghie, apoi a acordat binecuvântarea pascală ”Urbi et Orbi”, în bazilica Sfântul Petru. Binecuvântarea ”Urbi et Orbi” este datănumai de Suveranul Pontif,de două ori pe an, respectiv în ziua de Paşti şi în ziua de Crăciun, dar și în ziua alegerii sale ca urmaş al Sfântului Apostol Petru.

Procesiunea a fost transmisă în direct pe canalul de YouTube „Vaticannews”, oferindu-le astfel credincioșilor posibilitatea de a participa la slujbă, de la distanță.

„Cel Înviat este cel răstignit, către El ne îndreptăm privirea ca să vindece rănile omenirii suferinde.

Gândul meu astăzi se îndreaptă spre aceştia care sunt afectaţi direct de coronavirus, către bolnavi, către rudele acestora.

Domnul vieţii să îl primească în împărăţia sa pe cei decedaţi şi să le dea speranţa celor în încercare.

În aceste săptămâni, viaţa a milioane de oameni s-a schimbat dintr-o dată”, a transmis Sfântul Părinte.

Suveranul Pontif a condus, vineri seara, procesiunea Calea Crucii în Piața San Pietro din Vatican, fără a fi înconjurat de zecile de mii de credincioși catolici, pe care i-a îndemnat să rămână acasă și să se roage.

S-au scurtat anumite părți din liturghie, iar pentru ceremonie a fost instalat crucifixul Sfântului Marcellus, venerat pentru că a pus capăt ciumei în secolul al XVI-lea.

Sâmbătă noaptea, la Vigilia Pascală, slujba de Înviere ţinută în bazilica Sfântul Petru, Sfântul Părinte a întărit mesajul:

„Să nu vă fie teamă. Nu vă temeți. Iată mesajul de speranță. Este un mesaj pentru noi astăzi.Nu vă temeţi, nu cedaţi în faţa fricii: este mesajul speranţei. El ne este adresat astăzi. Sunt cuvintele pe care Dumnezeu ni le repetă şi astăzi ”, a spus Papa Francisc celor 1,3 miliarde de catolici din toată lumea, ce au putut urmări online liturghia.

”Întunericul și moartea nu au ultimul cuvânt. Curaj! Cu Dumnezeu, nimic nu e pierdut.Curaj! Ridică-te! Isus te cheamă”, a fost modul în carePapa Franciscle-a ridicat moral tuturor credincioșilor.

Restricții și pentru credincioșii ortodocși

Biserica Ortodoxă Română a anunțatschimbările pe care le suferă procesiunile sărbătoririi Paștelui. Aceste măsuri sunt luate în speranța de a împiedica răspândireacoronavirusului printre credincioși.

De exemplu, pelerinajul de Florii a fost suspendat, iar spovedania şi împărtăşirea se fac doar la cerere, la domiciliu, preoții urmând să respecte o serie de reguli de igienă.

În noaptea celei mai importante sărbători, Învierea lui Iisus Hristos, care va avea la peste o săptămână, credincioşii pot ieşi cu candelele în balcon sau în curţile caselor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal ”Hristos a înviat / Adevărat a înviat!”. Slujbele vor putea fi văzute online sau la televizor.