Papa Francisc spune că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, dar pornografia nu

Papa Francisc spune că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, dar pornografia nu
Sursa Foto: Hepta.ro

Papa Francisc a spus că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu” care ar trebui „disciplinat cu răbdare”. De asemenea, a avertizat împotriva pornografiei, despre care a spus că aduce „satisfacție fără relație” și ar putea duce la dependență. Discursul său la Vatican a făcut parte dintr-o serie de predici despre vicii și virtuți, concentrate pe ceea ce Papa a numit „demonul poftei”.

Discursul Papei i-a oripilat pe conservatorii catolici

Discursul a venit în urma criticilor catolicilor conservatori la adresa noului său șef de doctrină. Cardinalul Victor Manuel Fernández, care a fost numit în iulie anul trecut, a fost criticat pentru o carte pe care a scris-o și a publicat-o la sfârșitul anilor 1990, intitulată Mystical Passion: Spirituality and Sensuality.

Cartea, care este acum epuizată, aborda sexualitatea umană și a oferit descrieri detaliate ale experiențelor masculine și feminine în timpul orgasmelor. Vorbind pentru publicația catolică online Crux, cardinalul Fernández a spus că a scris cartea când era încă tânăr și că „cu siguranță nu ar mai scrie așa ceva” acum.

Comentatorii conservatori au numit cartea „perversă”, unul spunând că este dovada care arată că Fernández nu este „apt” să fie prefect al Dicasterului pentru Doctrina Credinței.

Cardinalul Fernández le-a permis preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex

În decembrie, cardinalul Fernández a introdus un text, aprobat ulterior de Papa Francisc, care detaliază liniile directoare care le permit preoților să binecuvânteze relațiile cuplurilor de același sex care erau considerate păcătoase.

Deși cardinalul Fernández a subliniat că atitudinea nu validează statutul cuplurilor de același sex în ochii Bisericii Catolice, pentru mulți conservatori răul fusese deja făcut.

Cardinalul Gerhard Müller, care a fost șeful de doctrină al Bisericii sub Papa Benedict al XVI-lea, a denunțat ferm documentul Vaticanului. Într-un răspuns îndelungat postat online, cardinalul Müller a spus că un preot care binecuvântează o uniune homosexuală ar comite un „act sacrileg și blasfemie”.

„După criteriul acestui tip de binecuvântări, s-ar putea chiar binecuvânta o clinică de avort sau un grup mafiot”, a spus cardinalul Müller.
Prelații din întreaga lume au făcut declarații de condamnare a deciziei, inclusiv conservatorii americani, care se opun de mult timp planurilor Papei de reformare a Bisericii Catolice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”