Papa Francisc a cerut public scuze, pentru că și-a pierdut răbdarea și a lovit o femeie peste mână în noaptea de Revelion.
Vestea vine în contextul în care, așadar, Papa Francisc a fost protagonistul unui incident marți, la Vatican, când a lovit mâna unei femei care l-a apucat cu putere de braț și l-a tras spre ea. Suveranul Pontif s-a arătat iritat de atitudinea agresivă a femeii, care-l apucase prea tare și nu mai voia să-i dea drumul. „Urmașul Sfântului Petru” a lovit-o de două ori cu palma peste mână, apoi s-a îndepărtat cu greu de ea, vizibil încruntat. (Detalii AICI)
„Ne pierdem răbdarea de multe ori. Mi se mai întâmplă și mie. Cer scuze pentru exemplul negativ, pe care l-am oferit ieri”, a spus Papa Francisc, la o zi distanță de incidentul cu pricina, potrivit AFP citată de Politico.