Suveranul Pontif a reacționat, marți, la tragedia de la maratonul din Boston cauzată de două explozii violente în centrul orașului, spunând că regretă pierderile de vieți omenești și că se va ruga pentru sufletele celor care au avut de suferit.
Într-un mesaj trimis arhiepiscopului de Boston, cardinalul Sean O’Malley, Papa Francisc se arată ”profund îndurerat de pierderea de vieți umane și de gravele suferințe cauzate de acest act de violență săvârșit”, citează Vaticanul.
„În acest moment de doliu”, Sfântul Părinte „se roagă pentru ca toţi locuitorii oraşului Boston să rămână uniţi în voinţa de a nu fi copleşiţi de Rău, ci de a lupta pentru Bine, acţionând împreună pentru a construi o societate mai justă, mai liberă şi mai sigură pentru tinerele generaţii”, se mai precizează în această telegramă, scrie Catholic News.