Papa Francisc, primul discurs la ONU: Lumea noastră a devenit din ce în ce mai mult un spaţiu al conflictelor. Ce fel de Pământ vom lăsa viitoarelor generații?
Papa Francisc a susținut primul său discurs în fața plenului reunit al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, unde a vorbit despre ceea ce va rămâne în urma noastră având în vedere că trăim într-o lume „a conflictelor”, dar și despre criza imigranților.
„Lumea noastră a devenit din ce în ce mai mult un spaţiu al conflictelor, al urii şi atrocităţilor brutale comise în numele religiei. Lumea noastră se confruntă cu o criză a refugiaţilor de o magnitudine care nu a mai fost de la al II-lea Război Mondial (…) Astăzi vă întreb ce trebuie să facem unii pentru alții. Idealul acestei organizații este să trăim în pace și în spiritul justiției”, a declarat Papa, potrivit Mediafax.
„Dragi prieteni, vă bunecuvântez pe fiecare dintre voi și cer fiecăruia să vă rugați pentru mine. Pentru cei care nu au credință, îi rog să îmi dorească tot binele. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Vă mulțumesc!”, a mai adăugat suveranul pontif.
Papa Francisc se afllă într-o vizită de șase zile în Statele Unite ale Americii. Joi seara a a vorbit în Congresul SUA, urmând ca după discursul de la Adunarea Generală ONU, la care participă 154 de lideri mondiali, printre care și președintele Klaus Iohannis, să meargă la „Ground Zero”, locul turnurilor prăbușite pe 11 septembrie 2001.