Papa Francisc: Persoanele divorțate nu sunt excomunicate și nu trebuie tratate ca atare

Papa Francisc: Persoanele divorțate nu sunt excomunicate și nu trebuie tratate ca atare
Foto: haaretz.com

Papa Francisc a afirmat că persoanele divorțate nu sunt excomunicate și nu trebuie tratate ca atare, informează agențiile internaționale citate de Agerpres.

”Mă refer azi la situația celor care, după ruperea legăturii căsătoriei, au stabilit o nouă relație de conviețuire. (…) Aceste persoane nu sunt excomunicate, așa cum cred unii, ci fac parte din Biserică”, a spus Papa în cursul tradiționalei audiențe generale de miercuri.

Suveranul pontif nu s-a referit doar la cei care și-au găsit fericirea într-o nouă căsătorie, ci și la atitudinea prelaților față de copiii rezultați din astfel de legături.

”Ei (copiii) sunt cei care suferă cel mai mult în asemenea situații. Cum putem să le cerem acestor părinți să facă tot posibilul pentru a-și crește copiii în credința creștină (…) dacă îi ținem la distanță de viața comunității ca și cum ar fi excomunicați?”, s-a întrebat retoric Papa Francisc.

În iunie, suveranul pontif a mai spus că, în anumite cazuri, divorțul ”poate fi necesar din punct de vedere moral”, atunci când trebuie protejat unul dintre soți sau copii de traumele provocate de ”violență, umilire, înstrăinare și indiferență”.

Acesta este un subiect extrem de sensibil, care se va afla în centrul discuțiilor la Sinodul Familiei din luna octombrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)