Papa Francisc, mesaj pentru noul președinte al SUA. Suveranul Pontif se roagă la Dumnezeu să ghideze eforturile lui Joe Biden pentru a aduce reconciliere în societatea americană

Publicat: 20 01. 2021, 20:11
foto: Hepta.ro / Abaca Press / ABACA

Papa Francisc i-a transmis miercuri lui Joe Biden, noul președinte al SUA, că se roagă la Dumnezeu să îi ghideze eforturile pentru a aduce reconciliere în Statele Unite și în națiunile de pe mapamond, potrivit Reuters.

Papa Francisc, mesaj pentru Joe Biden, noul președinte al SUA

Într-un mesaj transmis la puțin timp după ce Joe Biden a depus jurământul de învestire, Papa Francisc a mai spus că speră ca noul președinte american să lucreze la perfectarea unei societăți marcate de o justiție adevărată, libertate și respect pentru drepturile și demnitatea fiecărei persoane, în special ale celor săraci, vulnerabili și a ale celor care nu au o voce să îi reprezinte.

Joe Biden este al doilea președinte catolic din istoria SUA, iar la depunerea jurământului de învestire a folosit o Biblie pe care familia sa o deține încă din anul 1893. Biblia respectivă a luat parte atât la cele două momente în care Biden a fost inaugurat în funcția de vicepreședinte, în 2009 și în 2013, dar și în cele șapte dăți în care a fost învestit senator, începândn 1973. De altfel, în anul 2009, ceremonia era amânată chiar din cauza faptului că Joe Biden nu își găsea biblia.

CNN notează familia Biden deține acea Biblie încă din 1893. Are o grosime de aproape 13 centimetri și o cruce celtică pe copertă.

„Aceasta este ziua Americii, aceasta este ziua democrației, o zi istorică și o zi a speranței de reînnoire și rezolvare. De-a lungul vremurilor, America a fost testată la reînnoire și America s-a ridicat la înălțimea provocării. Astăzi, nu celebrăm triumful unui candidat, ci al unei cauze, al cauzei democrației. Poporul, voința poporului a fost ascultată, iar voința poporului a fost respectată. Am învățat din nou că democrația este prețioasă, democrația este fragilă. Democrația a ieșit la suprafață. Prin urmare, acum, pe acest tărâm sfânt, unde cu doar câteva zile în urmă violența a căutat să zguduie chiar fundamentul națiunii, venim împreună ca o singură națiune, sub Dumnezeu, indivizibilă, pentru a duce la capăt transferul pașnic de putere, cum o facem de mai mult de două secole. Privim înainte și, în stilul nostru american unic, neliniștit, curajos, optimist, ne îndreptăm spre națiunea care am putea fi și spre care știm că trebuie să fim. Mulțumesc predecesorilor mei din ambele partide”, a declarat noul președinte al SUA, miercuri, în cadrul ceremoniei de inaugurare.