Papa Francisc a declarat duminică că oamenii sunt mai importanți decât economia, în contextul în care țările decid tot mai repede să relaxeze măsurile și să redeschidă activitățile economice, în numeroase sectoare care au fost blocate din cauza pandemiei COVID-19.
Papa Francisc a făcut comentariile, la prima cuvântare de la prânz, de la fereastra lui, cu vedere la Piața Sf. Petru, după trei luni, de la impunerea blocării în Italia, scrie Reuters.
„Vindecarea oamenilor, nu economisirea (banilor) pentru a ajuta economia (este importantă), vindecarea oamenilor, care sunt mai importanți decât economia”, a spus Francisc. „Noi, oamenii suntem temple ale Duhului Sfânt, economia nu este”, a spus el.
Francisc nu a menționat nicio țară. Multe guverne decid dacă își vor redeschide economiile pentru a salva locuri de muncă și nivelul de trai sau dacă vor menține blocajele până când nu sunt siguri că virusul este complet controlat.
Cuvintele papei au fost întâmpinate cu aplauze de sute de oameni din piață, mulți dintre ei purtând măști și ținuți la câțiva metri unul de celălalt. Piața a fost redeschisă publicului lunea trecută. În mod normal, zeci de mii de credincioși participă la slujba de duminică.
Ultima dată când papa a transmis mesajul și binecuvântarea de la fereastră a fost pe data de 1 martie, înainte ca Italia, unde peste 33.000 de oameni au murit din cauza coronavirusului, să impună blocarea. Ultimele restricții în Italia vor fi ridicate miercuri.
El a spus că speră ca lumea ar trebui să iasă din criză mai unită, mai degrabă decât divizată.
„Oamenii nu ies dintr-o criză la fel ca înainte. Vom ieși fie mai bine, fie mai rău decât înainte. Să avem curajul să ieșim mai bine decât înainte pentru a construi pozitiv perioada post-criză a pandemiei ”, a spus el.
Cazurile infectărilor de COVID-19 continuă să crească la nivel mondial. Circa 6,2 milioane de persoane din toată lumea au fost diagnosticate cuCOVID-19, boala infecțioasă provocată decoronavirusul SARS-CoV-2, care era descoperită în premieră în finalul anului 2020, la Wuhan, China.
Din numărul total de pacienți testați pozitiv, peste 371.000 au murit, în timp ce mai bine de 2,7 milioane s-au vindecat. Astfel, la ora actuală, pe glob există în jur de 3 milioane de cazuri active, potrivit datelor centralizate duminică deWorldometer.
Cu toate acestea, mai multe state, care au fost epicentre ale pandemiei de COVID-19, precum Spania sau Italia, pregătesc deschiderea turismului extern.Astfel, ministrul de Externe din Spania a anunțat de curând că guvernul de la Madridva deschide gradual turismul în această vară, primii vizitatori care vor putea călători pe teritoriul său fiind cetățenii UE.