Papa Francisc și-a anulat audiența luni dimineață pentru că încă suferă de gripă ușoară, a anunțat Vaticanul într-un comunicat, citat de Reuters.
„Simptomele uşoare asemănătoare gripei persistă, fără febră”, se arată în comunicatul Vaticanului, în care se precizează că audienţele de luni dimineaţă au fost suspendate ca măsură de precauţie.
Pontiful în vârstă de 87 de ani, care și -a anulat întâlnirile de sâmbătă din cauza gripei, a suferit repetate probleme de sănătate în ultimele luni. El a fost forțat să anuleze o călătorie planificată la o întâlnire climatică COP28 din Dubai în decembrie, din cauza efectelor gripei și a inflamației pulmonare.
Papa a transmis duminică mesajul său obişnuit în timpul rugăciunii săptămânale„Angelus”, de la fereastra Palatului Apostolic din Vatican, ocazie cu care a îndemnat la găsirea unei soluţii diplomatice la război din Ucraina, care să ducă la o pace dreaptă şi durabilă