Papa Francisc i-a trimis o telegramă lui Klaus Iohannis prin care își exprimă ”adânca durere pentru incidentul tragic” din Clubul Colectiv
Papa Francisc, și-a exprimat, printr-o telegramă trimisă, în numele său, președintelui Klaus Iohannis, ”adânca durere pentru incidentul tragic care a avut într-o discotecă din București, în care și-au pierdut viața foarte mulți tineri”.
Telegrama de condoleanțe a fost trimisă de secretarul de stat Pietro Parolin. În aceasta, Papa Francisc a dat asigurarea ”apropierii sale spirituale față de familiile victimelor, de autoritățile guvernului și de întreaga națiune”.
Totodată, Suveranul Pontif îi încredințează ”milostivirii Domnului pe cei care au murit într-un incident atât de dramatic”, potrivit Radio Vatican.
Luni după-amiază, monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București al Bisericii Romano-Catolice, s-a rugat pentru victimele incendiului de vineri seară și pentru familiile îndurerarate. Acesta este primul reprezentant al Bisericii care a mers la locul tragediei.
Monseniorul a declarat că i-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru că Biserica, Guvernele și instituțiile statului nu au făcut nimic în ultimii 25 de ani pentru ca o astfel de tragedie să nu se întâmple. (Detalii aici)