Papa Francisc i-a cerut lui Barack Obama respectarea, în SUA, a obiecţiei de conştiinţă pentru avort
Papa Francisc a pledat, joi, în cadrul întrevederii cu președintele Barack Obama, pentru respectarea „dreptului la viață” și al „dreptului la obiecția de conștiință” pentru personalul medical din SUA confruntat cu solicitări de avort.
„Papa Francisc şi preşedintele Barack Obama au analizat subiecte importante pentru Biserica din Statele Unite, precum exercitarea dreptului la libertate religioasă, la viaţă şi la obiecţia de conştiinţă”, a comunicat Vaticanul, potrivit AFP.
Vaticanul se referă astfel la dreptulpersonalului medical din SUA de a invoca „obiecţia de conştiinţă” pentru a putea refuza solicitări ale pacientelor privind efectuarea întreruperilor de sarcină.
Suveranul Pontif și Barack Obama și-au exprimat „angajamentul comun pentru eradicarea traficului de persoane” la nivel global.
„Cele două părţi au afirmat necesitatea ca în zonele de conflict să fie respectat dreptul umanitar şi să fie găsită o soluţie negociată”, informează Vaticanul.