Papa Francisc, DECLARAȚII DURE: Mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit
Papa Francisc a criticat o bună parte dintre membrii Bisericii Catolice, sugerând că e mai bine ca o persoană să fie ateu decât un catolic ipocrit. În cadrul unor comentarii spontane, Papa Francisc a spus că este „scandalos să spui una și să faci alta. Asta este o viață dublă”.
Suveranul Pontif a adăugat că sunt mulți catolici cu o viață duplicitară, care, în timp ce își îndeplinesc datoriile de credincioși, nu își îndeplinesc și îndatoririle în calitate de oameni. „Sunt mulți catolici care sunt astfel și scandalizează”, a adăugat liderul Bisericii Catolice care numără 1,2 miliarde de membri adăugând: „De câte ori nu am auzit cu toții oameni care spun ‘dacă acea persoană este catolică, e mai bine să fii ateu”.
La nici două luni după alegerea sa, papa Francisc a declarat că persoanele catolice ar trebui să privească ateii ca pe niște oameni buni dacă fac lucruri bune, informează EuropaFm.