Papa Francisc, declarație neașteptată în privința conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu: „Nu există învingători reali în niciun război”
Papa Francisc a declarat joi, 2 noiembrie, în timpul unei vizite la un cimitir militar din Roma, că nu există învingători reali în niciun război. Suveranul pontif a făcut referire la conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, scrie Agerpres.
Papa Francisc, în timpul unei vizite la un cimitir militar: „Războaiele sunt întotdeauna o înfrângere”
În timpul unei slujbe oficiate într-un cimitir din Roma, cu ocazia zilei catolice a morților, unde au fost prezenți mai mulți ambasadori, Papa Francisc a spus că „Războaiele sunt întotdeauna o înfrângere, întotdeauna. Nu există victorie totală. O parte învinge pe cealaltă, dar prețul plătit este întotdeauna o înfrângere”.
În cimitirul unde a avut loc slujba oficiată de suveranul pontif sunt mormintele a 425 de soldați din Regatul Unit și fostele colonii care au murit în timp ce luptau în Italia. De asemenea, în acel loc au fost și mai multe lupte de stradă în cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Când am intrat, mă uitam la vârstele celor căzuţi, majoritatea între 20 şi 30 de ani. Vieţi fărâmate, vieţi fără viitor, aici. M-am gândit la părinţii, la mamele care au primit acea scrisoare: „Stimată doamnă, am onoarea să vă anunţ că fiul dumneavoastră este un erou”. „Da, un erou, dar mi-a fost luat”. Atâtea lacrimi în aceste vieţi fărâmate. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Atâţia oameni, tineri şi nu aşa tineri, în războaiele din lume, chiar şi cele mai apropiate de noi, în Europa şi mai departe… atâţia morţi”, a mai spus Papa Francisc.
Pentru a se deplasa pe aleea cimitirului, Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a folosit un scaun cu rotile.