Papa Francisc, contrazis de Ucraina: nu există un acord dat Vaticanului / „Dacă au loc negocieri, acestea se întâmplă fără știrea și consimțământul nostru”

Publicat: 03 05. 2023, 10:45
Sursa Foto: Hepta.ro

În timp ce se întorcea din Ungaria la Roma, Papa francis și-a anunțat inițiativa de a pune capăt războiului, însă se pare că Ucraina nu știa nimic despre această inițiativă.

Un oficial ucrainean apropiat de Biroul Președintelui de la Kiev, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat că „președintele Volodimir Zelenski nu și-a dat acordul pentru astfel de discuții în numele Ucrainei”.

„Acestea se întâmplă fără știrea noastră și fără consimțământul nostru”

„Dacă au loc negocieri, acestea se întâmplă fără știrea noastră și fără consimțământul nostru” – a remarcat sursa.

Astfel, Ukainka Pravda amintește că în data de 30 aprilie, Papa Francisc a afirmat, în timp ce se întorcea dintr-o vizită în Ungaria care a durat trei zile, că Vaticanul este implicat într-o misiune de pace „pentru a încerca să pună capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina”. Înainte de asta, îe data de 27 aprilie, premierul ucrainean Denis Șmihal a avut o întâlnire cu Papa Francis la Vatican, unde i-a înmânat un album foto despre crimele comise de Rusia în Ucraina.

Papa Francisc: Vaticanul are o misiuine de pace în Ucraina

După cum a declarat duminică Papa Francis, Vaticanul este implicat într-o misiune de pace, misiune ce are ca obiectiv încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina.

„Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut”

„Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”, a spus Suveranul Pontif în avionul care l-a transportat din Ungaria către Vatican. “Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor. Nu poţi ajunge niciodată la pace prin închidere… Nu este uşor”, a adăugat el, potrivit stiripesurse.ro.

Papa a adăugat că a vorbit despre situaţia din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse din Budapesta. „În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul către pace”, a spus Papa Francisc.