După ce a trecut pragul Ușii Sfinte cu un metropolitan ortodox și un arhiepiscop anglican, Papa Francisc a invocat mila lui Dumnezeu asupra creștinilor divizați și a cerut îndurare pentru momentele în care aceștia din urmă au rănit membrii altor confesiuni, relatează cntopstories.com.
‘Ca episcop al Romei și pastor al Bisericii Catolice, vreau să cer îndurare și iertare pentru comportamentul nedemn de un creștin pe care o parte din catolici l-au avut împotriva creștinilor de alte confesiuni’, a declarat Papa la slujba ținută cu prilejul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină.
‘Cel mai mult cerem iertarea păcatelor divizării noastre, care sunt ca o rană deschisă pe corpul lui Cristos’, a adăugat Papa Francisc.
‘În același timp, îi rog pe toți frații și surorile mele catolice să ierte dacă astăzi sau în trecut, au fost răniți de alți creștini. Nu putem șterge ce s-a întâmplat, dar nu vrem să permitem poverii trecutului să continuie să otrăvească relațiile noastre’, a concluzionat acesta.
Așa cum se obișnuiește, Papa Francisc a ținut slujba la Basicila Romei din Sfântul Paul. Sfântul Paul și nenumărați martiri creștini și-au dat viața pentru credința lor în Iisus și acum se bucură de prezența divină a lui Dumnezeu.
Tema întrunirii din acest an a fost ‘Chemați pentru a proclama actele mărețe ale Dumnului’.