Papa Francisc a lansat un apel către liderii mondiali care se reunesc săptămâna viitoare la Glasgow pentru COP26, Conferința ONU privind schimbările climatice, și le-a cerut să creioneze răspunsuri eficiente la urgențele de mediu și să le ofere generațiilor viitoare „o speranță concretă”, se arată în mesajul Suveranului Pontif pentru BBC.
În mesajul său, Papa Francisc a vorbit despre pandemia de COVID-19, despre schimbările climatice și despre crizele economice de pe mapamond, îndemnând actorii de pe scena globală să răspundă acestor provocări cu viziune și prin decizii radicale.
„Putem confrunta aceste crize prin a ne retrage în izolaționism, protecționism și exploatare”, a spus Suveranul Pontif, „sau le putem vedea ca pe o șansă reală de schimbare”.
El a evocat cât este de necesar „un sentiment reînnoit de responsabilitate comună pentru lumea în care trăim”, adăugând că „fiecare dintre noi – oricine și oriunde am fi – poate juca propriul rol în schimbarea răspunsului nostru colectiv la amenințarea fără precedent reprezentată de schimbările climatice și la degradarea casei noastre comune”.
Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele SUA, Joe Biden, vineri, la Vatican, în contextul în care programul președintelui american pentru politicile climatice de ordin intern au fost puse în așteptare prin decizia democraților de a amâna votul pe planul prezidențial de cheltuieli.
Nu este prima oară când Papa Francisc vorbește despre criza climatică. Suveranul Pontif a publicat și un document papal pe această temă, în 2015. În text, el a deplâns distrugerea mediului înconjurător și a subliniat nevoia de măsuri. El susține că schimbările climatice sunt, în marea lor majoritate, rezultatul acțiunilor umane.
Documentul papal a fost lansat înainte de COP 21, care s-a desfășurat la Paris, și se crede că a avut un oarecare impact în a-i determina pe lideri să ajungă la un acord. Textul a fost invocat în timpul discuțiilor, inclusiv de către președintele Paraguayului, care a vorbit în discursul său despre „avertismentul dramatic” al Papei Francisc.