Din cauza problemelor de sănătate, papa Francisc și-ar putea pregăti demisia. Zvonurile au apărut în presa italiană, fiind alimentate de faptul că Suveranul Pontif va participa la o sărbătoare în localitatea în care este mormântul Papei Celestin al V-lea, potrivit antena3.ro.
La începutul lunii mai, Suveranul Pontif a apărut pentru prima dată în public într-un scaun cu rotile, la câteva zile după ce a mărturisit că suferă de dureri de genunchi. În cadrul unei audienţe cu un grup de călugăriţe, acesta a fost condus la locul său de pe scenă.
Săptămâna trecută, papa Francisc a anunţat că va numi 21 de noi cardinali în luna august, printre care şi un italian, liderul Bisericii din Mongolia, un demers prin care îşi va pune din nou amprenta asupra viitorului catolicismului. Dintre aceștia, 16 au vârste sub 80 de ani.
Nici vizita la mormântul Papei Celestin al V-lea nu este întâmplătoare, căci acesta a fost singurul Papă care și-a dat demisia. Acest anunț i-a determinat pe unii să speculeze că Suveranul Pontif ar putea proceda similar, pe fondul problemelor de sănătate cu care se confruntă.
Se pare că papa Francisc ar suferi de sciatică, afecţiune a nervilor care îi provoacă dureri la picioare și pe care o numește un „oaspete supărător”. În luna iulie a anului trecut, Suveranul Pontif a fost fotografiat într-un scaun cu rotile, după o intervenție chirurgicală intestinală.