Suveranul Pontif a lansat, recent, un apel fără precedent la încetarea conflictului ruso-ucrainean. Anunțul fiind făcut la aproape trei săptămâni de când a avut loc invazia Ucrainei.
„Cu durere în inimă, unesc vocea mea la vocea oamenilor obișnuiți care imploră sfârșitul războiului”, a spus Papa Francis, citat de agenția de presă a Vaticanului.
Acesta a venit cu un mesaj emoționant, prin intermediul căruia a cerut „încetarea inacceptabilei agresiuni armate înainte de a reduce orașele la cimitire”, Papa Francisc a recitat duminică, 13 martie, rugăciunea „Îngerul Domnului”, alături de mii de credincioși prezenți în Piața Sfântul Petru din Roma.
„În fața barbariei uciderii copiilor, nevinovaților și civililor lipsiți de apărare nu există rațiuni strategice care să stea în picioare. Trebuie numai să înceteze inacceptabila agresiune armată înainte de a reduce orașele la cimitire”, a subliniat Papa Francisc, în mesajul său, citat de Vatican News.
Papa Francisc s-a referit și la distrugerea orașului Mariupol. Suveranul a susținut că acesta „a devenit un oraș martir al războiului sfâșietor care devastează Ucraina”.
”Frați și surori, cu puțin înainte ne-am rugat Fecioarei Maria. În această săptămână, orașul care-i poartă numele, Mariupol, a devenit un oraș martir al războiului sfâșietor care devastează Ucraina.
În fața barbariei uciderii copiilor, nevinovaților și civililor lipsii de apărare nu există rațiuni strategice care să stea în picioare: trebuie numai să înceteze inacceptabila agresiune armată înainte de a reduce orașele la cimitire. Cu durere în inimă, unesc vocea mea la vocea oamenilor obișnuiți care imploră sfârșitul războiului.
În numele lui Dumnezeu, să fie ascultat strigătul celui care suferă, să înceteze bombardamentele și atacurile! Să se mizeze cu adevărat și hotărâre pe negocieri, iar coridoarele umanitare să fie efective și sigure! În numele lui Dumnezeu, vă cer: opriți acest masacru!
Aș vrea, încă o dată, să îndemn la primirea numeroșilor refugiați, în care este prezent Cristos, și să mulțumesc pentru marea rețea de solidaritate care s-a format.
Cer tuturor comunităților diecezane și călugărești să înmulțească momentele de rugăciune pentru pace, da, să crească momentele de rugăciune pentru pace.
Dumnezeu este numai Dumnezeul păcii, nu este Dumnezeul războiului, iar cine susține violența profanează numele Lui. Acum să ne rugăm în tăcere pentru cei care suferă și pentru ca Dumnezeu să întoarcă inimile la o fermă voință de pace!”, a spus Papa Francisc, citat de Vatican News.