Papa Francisc a vorbit despre învățăturile casătoriei, invocându-l pe Papa Ioan Paul al-II-lea

Publicat: 21 10. 2015, 17:04
Foto: europafm.ro

Cu patru zile înaintea închiderii Sinodului asupra familiei, Papa Francisc a reamintit învățătura Papei Ioan Paul al-II-lea, cu privire la indisolubilitatea căsătoriei catolice, informează Agerpres.

Cu ocazia audienței săptămânale a papei, aproximativ 30.000 de credincioși s-au adunat în Piața Sfântul Petru din Roma, unde Biserica l-a sărbătorit joi pe Ioan Paul al-II-lea, canonizat în 2014.

„Prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-a ne rugăm pentru ca Sinodul episcopilor, care se va încheia, să reînnoiască în toată Biserica sensul valorii inegalabile a căsătoriei indisolubile și familiei sănătoase, bazată pe dragostea reciprocă dintre bărbat și femeie și pe harul lui Dumnezeu”, a spus Jorge Bergoglio, Pontiful argentinian.

La Sinod, unul dintre cele mai interesante teme a fost cea legată de o eventuală revenire la comuniune a persoanelor divorțate și recăsătorite, după un parcurs personal de pocăință. Acest subiect a provocat mai multe dezbateri aprinse, mai ales că prelații văd aceasta ca pe o trădare a dogmei căsătoriei.

Biserica Catolică consideră că persoanele divorțate sunt infidele primului și în viziunea ei, unicului soț și în același timp, aceasta nu recunoște divorțul.