Papa Francisc a luat o decizie istorică în cadrul Bisericii Catolice / Femeile vor putea vota la următorul sinod

Publicat: 26 04. 2023, 23:03
Sursa Foto: Hepta/ Nathan Denette/CP/ABACAPRESS.COMv

Papa Francisc va permite prin intermediul unei decizii revoluționare în cadrul Bisericii Catolice, ca femeile și laicii să aibă dreptul la vot la următorul sinod.

Regulile de participare la această reuniune au fost publicate miercuri, 26 aprilie, de secretariatul Sinodului. Pentru prima dată, femeile și laicii vor avea drept de vot la un sinod.

Femeile și laicii vor avea drept de vot la următorul sinod

Papa Francisc a inclus a ceea ce un document al Vaticanului a numit „70 de membri non-episcopi care reprezintă diferite grupuri de credincioși ai poporului lui Dumnezeu”.

Alături de episcopi, arhiepiscopi și de ceilalți membri ai ierarhiei religioase aleși de conferințele episcopale vor fi „70 de membri, care nu sunt episcopi, care reprezintă alţi fideli şi pot fi preoţi, persoane consacrate, diaconi sau credincioşi laici şi care provin din bisericile locale”, potrivit Reuters.

Membrii Sinodului vor fi aleși chiar de Papă dintr-o listă de 140 de persoane indicate. Vaticanul cere ca 50% din cei  70 să fie femei.

De regulă, în cadrul sinoadelor participă aproximativ 300 de persoane.

Până la acest sinod, femeile aveau dreptul să participe la aceste sinoade, însă doar în calitate de auditor și fără drept de vot.