Eveniment - 10 apr, 18:47
Clipe de coşmar pentru mai mulţi participanţi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Înotătorul american Ryan Lochte, medaliat cu aur în competiţie, dar şi alţi trei membri ai echipei olimpice de nataţie a Statelor Unite au fost jefuiţi, informează B1 TV.
Cei patru tineri se întorceau de la o petrecere a echipei olimpice franceze, atunci când au fost opriţi pe stradă de mai mulţi necunoscuţi. Sub ameninţarea armei, hoţii deghizaţi în uniforme de poliţişti, le-au cerut bani şi obiecte personale. Au plecat apoi cu portofelele sportivilor, deşi nu s-au atins de documentele lor sau de telefonele mobile.
Comitetul Olimpic al Statelor Unite a transmis că sportivii sunt în siguranţă şi colaborează cu autorităţile pentru prinderea hoţilor.