PANICĂ în Italia: Un nou CUTREMUR s-a produs la Amatrice, localitatea DISTRUSĂ DE UN SEISM în 2016
Noi clipe de panică în Italia. Un cutremur s-a produs luni dimineață aproape de localitatea Amatrice din centrul țării, cea care a fost devastată de un seism în august 2016.
De această dată, cutremurul a avut magnitudinea 4,2 și s-a produs la puțin timp după miezul nopții, la adâncimea de doar opt kilometru, informează La Reppublica.
Seismul a fost resimțit până la Roma, aflată la 130 de kilometri depărtare.
La ora transmiterii acestei știri, nu existi informații cu privire la posibile victime sau pagube materiale.
Oamenii afectați anul trecut de cutremurul de magnitudine 6 din Amatrice locuiesc în continuare în adăposturi improvizate şi în module.
300 de persoane au murit în urma acestui cutremur, iar pagubele materiale au fost colosale.