Eveniment - 18 nov, 23:59
În gara centrală din Hamburg au fost momente tensionate pentru călătorii care s-au aflat într-o situație periculoasă. Un cablu de înaltă tensiune, de 15.000 de volți, s-a rupt și a căzut peste un tren cu pasageri.
Garnitura a rămas blocată la intrarea pe peron, iar o mare parte dintre cei peste 430 de călători au fost nevoiți să rămână în tren, fiind blocați. Vagoanele nu au putut tractate de altă locomotivă fiindcă frânele de urgență s-au activat când trenul a fost atins de cablul electric, informează Digi24.
Abia după 3 ore în care au stat blocați, pasagerii au fost evacuați de pompieri, incidentul provocând întârzieri la circulația trenurilor din gara din Hamburg.