Pandemia de coronavirus continuă să facă victime în toată lumea. Numărul infectărilor a depășit 5,2 milioane. Măsurile luate de autorități. LIVE UPDATE

Publicat: 22 05. 2020, 08:41
Foto: Hepta - Abaca Press / Hubert Psaila Marie/ABACA

Pandemia de coronavirus a făcut, până în acest moment, peste 335.200 de victime la nivel mondial, iar bilanțul infectărilor a depășit 5,2 milioane. Aproape 2,1 milioane de persoane depistate pozitiv s-au vindecat, dar sunt și circa 45.500 acum în stare gravă. Boala se manifestă în 213 țări și teritorii. Cu peste 1,6 milioane de îmbolnăviri și peste 96.300 de decese, Statele Unite sunt în continuare epicentrul pandemiei de COVID-19. După numărul de cazuri, Rusia urmează SUA, dar la distanță mare, cu peste 326.400. Brazilia a mai urcat și ea un loc în acest clasament sumbru, ajungând la peste 312.000 de contaminări. După numărul de fatalități, Marea Britanie urmează Statelor Unite, cu circa 36.000. În România, 17.712 de persoane au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2, iar 1.159 au murit. B1.RO vă ține la curent cu cele mai noi informații legate de evoluția pandemiei la nivel mondial și în România.

SUA, Rusia, Brazilia, Spania și Marea Britanie, țările cele mai afectate de pandemia de coronavirus

UPDATE, 22 mai, ora 23:Cei mai mulți pacienți bătrâni, care au fost tratați cu ajutorul ventilatoarelor mecanice la două spitale dinNew York, nu au supraviețuit, arată un studiu publicat marți, care surprinde natura brutală aCOVID-19și felurile variate în care atacă organismul.

UPDATE, 22 mai, ora 23:Restricțiile pentru limitarea răspândirii COVID-19 vor fi relaxate în cele mai mari orașe ale Spaniei,MadridșiBarcelona, începând de luni, astfel încât să fie permise mesele în aer liber și adunările de până la 10 persoane, a anunțat guvernul Pedro Sanchez, vineri, în condițiile în care rata de infectare cu coronavirus este în scădere

UPDATE, 22 mai, ora 23:Italienii revin treptat la vechile obiceiuri, după ce restricțiile au trecut printr-o nouă etapă de relaxare, în această săptămână, când barurile, cafenelele și restauranteleau fost redeschisepentru prima oară în mai bine de două luni.

UPDATE, 22 mai, ora 21:Epidemia de coronavirus a afectat grav țara latino-americanăPeru. Numărul de deceseCOVID-19se dublează la fiecare două săptămâni aici. Regulile impuse de autortiăți sunt extrem de drastice, în încercarea de a stopa răspândirea virusului.Uneori, însă, acestea sunt încălcate chiar de către cei care le ordonă. Este și cazul unui primar dintr-un oraș peruan. Edilul a ieșit la băut cu prietenii, știind că nu sunt permise adunările. Când agenții poliției naționale au venit în control.

UPDATE, 22 mai, ora 20:Limitarea treptată a restricțiilor anti-coronavirus în Republica Cehă nu a avut un impact negativ asupra numărului de noi cazuri COVID-19 și a ratei mortalității, a declarat ministrul ceh al Sănătății, Adam Vojtěch, jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă, vineri dimineață.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Focare de coronavirus au fost descoperite la un abator dinOlanda, unde aproximativ 600 de angajaţi au fost plasați în carantină, în localitatea Groenlo, provincia Gelderland. Abatorul este deținut de grupul Vion. Toți muncitorii vor trebui să rămână în carantină timp de două săptămâni, după ce 45 de angajaţi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Criza financiară generată de pandemia de Covid-19 ajunge și la Casa Regală Britanică. 380 de angajați de la palatul Buckingham își vor pierde locurile de muncă anul acesta, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust.Acesta a mai adăugat că toți angajații afectați vor primi noi locuri de muncă începând cu anul următor.

UPDATE, 22 mai, ora 16.00: Președintele american Donald Trump a încercat să dea asigurări că este sănătos, dar nu prea i-a ieșit. Liderul de la Casa Albă a susținut că a fost testat pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit „pozitiv spre negativ”. În cele din urmă, el a reușit cumva să transmită reporterilor că NU este infectat cu SARS-CoV-2.

UPDATE, 22 mai, ora 13.00: Autorităţile bulgare au în plan reluarea activității turistice pe data de 1 iulie, deschizând sezonul estival pentru a contracara efectele dezastruoase resimțite după pandemia de coronavirus, care a paralizat sectorul turistic.

UPDATE, 22 mai, ora 13.00: Modelul suedez, lăudat de OMS și blamat de specialiști. Doar 7,3% dintre locuitorii din Stockholm prezentau anticorpi pentru COVID-19 în luna aprilie.

UPDATE 22 mai, ora 10.00: Premieră în China. Se renunță, în 2020, la obiectivul de creștere economică, în contextul pandemiei de coronavirus. „Ţara noastră se va confrunta cu anumiţi factori dificil de prevăzut din cauza pandemiei COVID-19 şi a conjuncturii mondiale”, a declarat premierul Li Keqiang.

UPDATE 22 mai, ora 10.00: Președintele Donald Trump a declarat că nu va „închide țara” în cazul în care SUA se vor confrunta cu un al doilea val de infectări cu noul coronavirus. El este încrezător că vor putea lupta cu tot ce va urma. „Voi coborâ în bernă steagurile de pe clădirile federale şi monumentele naţionale în următoarele trei zile în memoria americanilor pe care i-am pierdut din cauza coronavirusului”, a mai declarat Trump.

DATE INIȚIALE: De la debutul acestei crize, în SUA s-au înregistrat 1.620.902 infectări. 382.169 de persoane au fost deja declarate vindecate, dar 17.902 sunt în stare gravă, iar 96.354 au decedat.

După numărul de cazuri raportate, Rusia se află pe locul doi, cu 317.554. Sunt 92.681 de oameni declarați vindecați și 2.300 aflați în stare gravă. De remarcat faptul că această țară transmite un număr suspect de mic de fatalități raportat la situația contaminărilor – 3.099 decese.

Brazilia a mai urcat un loc în acest clasament, cu 310.921 de persoane depistate pozitiv. Dintre acestea, 20.082 au decedat, 8.318 sunt în stare gravă și 125.960 s-au vindecat.

Spania a raportat și ea 280.117 de persoane infectate. Dintre ele, 196.958 sunt cazuri deja recuperate. În schimb, 27.940 de oameni au murit, iar alți 1.152 sunt în stare gravă.

De la debutul epidemiei de coronavirus, în Marea Britanie au fost înregistrate 250.908 contaminări. Această țară întregistrează cele mai multe decese provocate de virus, după Statele Unite, – 36.042. Numărul celor vindecați nu au fost raportat, dar este cunoscut că 1.559 sunt persoane în stare gravă.

Italia, odată epicentrul pandemiei în Europa, a ajuns la 228.006 de infectări, din care 134.560 sunt cazuri recuperate. Aici, 32.486 de oameni au murit, iar alți 640 sunt în stare gravă.

Franța a înregistrat și ea 181.826 de contaminări și 28.215 decese provocate de acest virus. 63.858 din persoanele depistate pozitiv s-au și vindecat, dar alte 1.745 sunt la acest moment în stare gravă.

Germania a raportat și ea 179.021 de infectări cu COVID-19. Aici sunt 158.000 de persoane vindecate, 8.309 de victime și 1.016 de situații grave.

Evoluția epidemiei de COVID-19 în România – Infectări, victime, persoane în carantină sau izolare la domiciliu. Măsurile luate de autorități

UPDATE, 22 mai, ora 23:Românii primesc noi vești bune, la o săptămână de când au intrat în vigoare măsurile de relaxare în contextul COVID-19. Desâmbătă, 23 mai, se redeschide circulația rutieră peTransalpina.

UPDATE, 22 mai, ora 23:Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că 394 de cetăţeni români şi 20 de cetăţeni străini, membri de familie ai acestora au revenit în țară după ce au rămas blocați mai multe săptămânipe vasele de croazieră din America de Nord, via Barbados, în contextul pandemiei deCOVID-19. Cetăţenii repatriaţi lucrau în calitate de personal navigant pe mai multe vase de croazieră, în zona Americii de Nord şi a Caraibilor.

UPDATE, 22 mai, ora 20:Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România a trecut în ultima săptămână într-o fază descendentă a pandemiei deCOVID-19având în vedere zilelele consecutive în care s-au înregistrat un bilanț în scădere al cazurilor de coronavirus. Ministrul Sănătății a mai precizat că autoritățile vor aștepta 10 zile de la luarea măsurilor de relaxare pentru a concluziona dacă acestea au avut un impact negativ sau nu asupra evoluției pandemiei.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri seară, că alți șapte pacienți infectați cucoronavirusau murit, astfel că bilanțul deceselor înregistrate în rândul persoanelor confirmate cuCOVID-19a ajuns la 1166. Potrivit datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, ultimele victime proveneau din județele Suceava, Bacău, Maramureș, Dolj, dar și din Capitală. Cel mai recent bilanț arată că, în prezent, autoritățile române au diagnosticat17.712 de cetățenicu infecție cu SARS-CoV-2.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Ministerul Afacerilor Internea transmis, vineri, ce se înțelege prin „zone metropolitate”. Precizarea oficială vine în condițiile în care, odată cu intrarea înstare de alertă, restricțiile de deplasare din România au fost relaxate, astfel că nu mai este necesar să fie declarată în prealabil destinația atunci când circulăm în interiorul unei localități, iar măsura se aplică și așa-ziselor zone metropolitane.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român, care lucra într-un abator din Birkenfield, Germania, a murit. Deși acolo fuseseră înregistrate mai multe cazuri de COVID-19, el fusese testat negativ pentru infecție cu coronavirus de două ori. De altfel, totMAEanunța, vineri, că cel puțin 47 de cetățeni români de laabatorul Dissen din Saxonia Inferioară, Germania, suntinfectați cu SARS-CoV-2.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Procedura de verificare a temperaturii la intrarea în locurile publice închise a stârnit un val de controverse în spațiul public. Scandalul a culminat zilele trecute, laun hypermarket din București, cartierul Ferentari.Marian Godină se numără printre persoanele publice care și-au exprimat punctul de vedere cu privire la metoda de prevenție a răspândirii virusului.

UPDATE, 22 mai, ora 18.30:Părintele Arhiepiscop Pimen este înmormântat vineri, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfințitul l-a pregătit dinainte, iar slujba este oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu rang de locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, potrivitMonitorului de Suceava.

UPDATE, 22 mai, ora 16.00: Încalcă termoscanarea drepturile cetățenilor români? Ce spune Constituția României

UPDATE, 22 mai, ora 15.00: Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui și liderul filialei județene a PSD, a avut o ieșire nervoasă în timpul unei ședințe din 21 mai a CJ, după ce un consilier din partea PNL i-a atras atenția că nu poartă mască de protecție. Buzatu i-a replicat că nu-l poate obliga nimeni să folosească masca, deși există o reglementare în acest sens, iar amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.500 lei. Măsura a fost instituită odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, scopul fiind limitarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

UPDATE, 22 mai, ora 15.00: Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat că va fi lansată platforma online unde se pot înscrie voluntar 11.000 de bucureșteni pentru a fi testați pentru noul coronavirus, indiferent de vârstă sau sectorul din care fac parte. Proiectul TESTĂM PENTRU BUCUREȘTI!” va avea în vedere limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul populației Municipiului București, prin testarea cu patru aparate RT-PCR.

UPDATE, 22 mai, ora 15.00: Ministerului de Externe a revenit cu informații privind situația muncitorilor români de la abatorul Dissen, Germania. MAE a anunțat că 47 de cetățeni români care lucrează la acest abator au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

UPDATE, 22 mai, ora 13.00: Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, s-a întâlnit, vineri dimineață, cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor. La finalul întrevederii, Cîțu a prezentat concluziile despre parteneriatul cu băncile pentru susținerea economiei. Ministrul a punctat succesul avut de programul de amânare a ratelor la bănci, care a atras peste 150.000 de români.

UPDATE, 22 mai, ora 13.00: Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a prezentat vineri, într-o declarație de presă, rezultatele vizitei sale la fermele și abatoarele din Germania în care lucrează români. Aceasta a afirmat că nu poate spune că angajatorii germani exploatează cetățenii români, deoarece nu este adevărat. Totuși, în unele ferme a constatat condiții ce pot fi îmbunătățite, iar ministrul german de resort și-a asumat un angajament în acest sens. Alexandru a precizat că Guvernul german deja a luat o serie de decizii, astfel încât condițiile de muncă să fie îmbunătățite. Controalele la angajatori vor fi intensificate, a mai precizat ea, iar dacă un român va fi depistat cu coronavirus, acesta a va fi dus la spital.

UPDATE, 22 mai, ora 13.00: Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de 8. În schimb, pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16.

UPDATE 22 mai, ora 13.00: Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultima zi au fost depistate pozitiv cu coronavirus 127 de persoane. Este cel mai mic număr de contaminări raportat din 26 martie până în prezent. Astfel, numărul total al infectărilor a ajuns la 17.712. Bilanțul deceselor a ajuns la 1.159.

UPDATE 22 mai, ora 10.00: Autoritățile au anunțat, vineri dimineață, decesul a încă trei români infectați cu coronavirus. Este vorba despre o femeie de 81 de ani din Arad, o femeie de 79 de ani din București și o alta de 84 de ani din Constanța. Bilanțul victimelor a ajuns astfel la 1.159.

UPDATE 22 mai, ora 10.00: Raed Arafat a vorbit despre anchetele declanșate de DNA privind achizițiile de materiale sanitare pe perioada epidemiei de coronavirus. Acesta a precizat că nu se teme, dar crede ca ”ar fi putut fi controlați și mai târziu, deoarece nu fug nicăieri”.

UPDATE 22 mai, ora 10.00: Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, a anunțat că Guvernul a adoptat trei măsuri importante în domeniul pe care îl gestionează. Una ține de trimiterea unor pachete de igienă corporală și de produse alimentare către persoanele aflate în risc de sărăcie, a doua vizează acordarea unui stimulent asistenților sociali, iar a treia face referire la un fond de 100 de milioane de euro pentru pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură destinat autorităților locale.

DATE INIȚIALE: Potrivit celui mai recent bilanț al epidemiei, prezentat joi, ora 13.00, de către Grupul de Comunicare Strategică, în țara noastră au fost depistate pozitiv 17.585 de persoane.

Dintre acestea, 10.581 s-au vindecat, 1.156 au murit și peste 200 sunt la Terapie Intensivă. De la izbucnirea crizei, la nivel național au fost prelucrate 342.466 de teste.

Sunt 9.800 de oameni în carantină instituționalizată și 39.614 în izolare la domiciliu.

În Diaspora, 3.026 de conaționali au fost depistați pozitiv, 105 au murit și 22 s-au vindecat.

Joi, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că peste 2 milioane de români din categoriile defavorizate vor primi gratuit câte 50 măști de protecție fiecare. La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că se așteaptă ca în iunie producția de măști să se apropie de 30 de milioane. Totul, în condițiile în care masca este obligatorie în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a afirmat că, probabil, campionatul va fi reluat la mijlocul lunii viitoare. Acesta a lăsat de înțeles că, totuși, pentru pasionații sporturilor în sală mai e nevoie de răbdare.