Pandemia a băgat „frica” în infractori. Cât de mult a scăzut numărul de infracțiuni față de aceeași perioadă a anului trecut
De sărbători, pandemia de COVID-19 „a speriat” infractorii. Potrivit unui raport al MAI, în intervalul 24-27 decembrie 2020, se constată un puternic trend descendent al numărului de infracțiuni sesizate și al numărului de accidente grave.
În intervalul menționat, față anul trecut, au fost raportate cu 44% mai puține infracțiuni sesizate și cu 63% mai puține accidente grave, a transmis luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajboc.
76% dintre sesizările de la 112, confirmate
Potrivit oficialului MAI, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au intervenit la peste 2.100 de venimente sesizate telefonic. Dintre acestea, 76% s-au confirmat, în urma verificărilor.
„Pe linie de ordine publică, au fost organizate 643 de acţiuni, în urma cărora au fost constatate aproape 7.000 de fapte contravenţionale. De asemenea, poliţiştii au început cercetări cu privire la 544 de posibile infracţiuni, dintre care 21,5% la sesizarea din oficiu a poliţiştilor. Au fost prinşi în flagrant 100 autori de infracţiuni care au săvârşit 99 fapte penale şi au fost depistate opt persoane urmărite naţional sau internaţional”, a declarat Dajboc.
În ultimele 24 de ore au fost identificate 3.656 de persoane care nu purtau mască, 820 care au încălcat restricțiile de circulație și 18 care nu au respectat măsurile cu privire la carantină și izolare. În total, au fost aplicate amenzi în valoare de 1 milion de lei.