Un grup de cercetători italieni se așteaptă la peste 46.000 de decese până în 6 aprilie. Sfârșitul pandemiei, abia după găsirea unui vaccin sau a unui tratament sigur

Publicat: 23 03. 2020, 12:27
Foto: pixabay.com

Pandemia de COVID-19 va continua să creeze probleme la nivel global, fie până când un vaccin va fi disponibil într-un număr suficient de doze, fie până la găsirea unui tratament sigur și eficient, este concluzia unui grup de cercetători universitari din Italia, țara cu cele mai multe decese survenite în urma infectării cu noul coronavirus, potrivit Il Meteo.

Analiza are în vedere patru parametri. Pe de o parte, se referă la numărul de persoane contaminate (care în prezent este de peste 59.000) și la cazurile active (aproape 47.000). Mai departe, studiul cuprinde bilanțul persoanelor vindecate (peste 7.000), dar și cel al deceselor (aproape 5.500).

Cercetătorii consideră că numărul persoanelor infectate va crește în continuare, ritmul îmbolnăvirilor atingând 8.000 de pacienți pe zi, pentru ca într-un final, în aprilie, autoritățile italiene să ajungă la peste 280.000 de cazuri confirmate.

La rândul lor, cazurile active și vindecările vor crește în continuare. Potrivit analizei, același trend va fi valabil și pentru bilanțul deceselor, care va atinge un ritm de 1.200 de morți pe zi în 6 aprilie, pentru ca la până la finalul lunii totalul persoanelor ce și-au găsit sfârșitul în urma contaminării să treacă de 46.000.

Aceeași evaluare relevă că inversarea tendinței nu ține de cauze naturale, ci stric de măsurile impuse de autorități și maniera în care acestea sunt respectate. Nu se poate vorbi despre un maxim global al epidemiei, pentru că aceasta va înregistra noi momente de relansare pe plan local, posibili chiar și în China.

Italienii trebuie să împingă spre reducerea cazurilor active până la un nivel ce poate fi tolerat de sistemul național de sănătate, câștigând timp prin terapii antivirale și alte tipuri posibile de tratament.