Palestinienii anunță o contrapropunere la planul de pace al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu

Palestinienii anunță o contrapropunere la planul de pace al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu

Palestinienii au anunțat Cvartelului o ”contrapropunere” la planul american pentru Orientul Mijlociu care prevede oanexare a unor secțiuni ocupate de Israel din Cisiordania, a declarat marți primul ministru palestinian Mohammad Shtayyeh, transmite AFP.

„Noi am transmis o contrapropunere Cvartetului (din care fac parte Uniunea Europeană (UE), ONU, Rusia și Statele Unite) în urmă cu câteva zile”, a declarat primul ministru palestinian Shtayyeh, adăugând că documentul de „patru pagini și jumătate” propune înființarea unui „stat palestinian suveran, independent și demilitarizat”.

Textul propune și „modificări minore în trasarea liniilor de demarcație a granițelor dacăva fi necesar”, a mai spus Shtayveh în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii străini din Ramallah, sediul Autoritatății Palestiniene, precizând că transferul de teritorii propus ar avea loc în termeni „egali în ceea ce privește dimensiunea și valoarea”.

Anunțat la sfârșitul lunii ianuarie în Washington, planul american prevede anexarea de către Israel aVăii Iordanului și a așezărilor israeliene din Cisiordania, ocupată încădin 1967 de către statul evreu.

De asemenea, planul american al lui Donald Trump prevede și crearea unui stat palestinian cu o suprafață redusă și fără ca Ierusalimul de Est să fie capitala acestui stat, contrar dorințelor palestinienilor.

Cu toate acestea, SUA a dorit să își prezinte propria propunere și, astfel, documentul palestinian nu a fost niciodată discutat, a anunțat Shtayyeh.

Mohammad Shtayyeh: Noi dorim ca Israelul să resimtă presiunea internaţională

Planul de pace prezentat de președintele americanDonald Trumppentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu în privințaIsraelului și a Palestinei a fost respins și de către Uniunea Europeană.

Europa seopunecu vehemențăplanului american şi cere Guvernului din Israelsă renunţe la anexare, în situația în care acesta urmează să-şi prezinte la data de 1 iulie strategia în vederea punerii în aplicare a proeictului american.

Mai multe țări membre ale Uniunii Europene se întreabă ce linie să adopte – să recunoască un stat palestinian, să impună sancţiuni Israelului – în vederea descurajării Israelului să meargă înainte cu acest plan american şi ce măsuri să ia în contextul unei anexări efective, au menționatsurse diplomatice.

”Israelul trebuie să se confrunte cu consecințe dacă anexează terenurile în Cisiordania”, a declarat marți premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, arătând posibile sancțiuni europene.

”Noi dorim ca Israelul să resimtă presiunea internaţională(…). Pentru prima oară, aliaţii politici europeni discută despre impunerea unor sanţciuni Israelului, pentru că noi le-am cerut acest lucru”, a mai afirmat prim-ministrulShtayyeh.

Aproximativ 450.000 de israelieni trăiesc, în prezent, în colonii din Cisiordania. Aceste așezări israeliene sunt considerate a fi ilegale din perspectiva dreptului internațional.

ONU a solicitato nouăreuniune a cvartetului din Orientul Mijlociu

Cea mai recentă reuniune a cvartetului din Orientul Mijlociu a avut loc pe 22 mai, iar ONU solicită acum o nouă organizare cât mai repede posibil, cerând membrilor săi să prezinte o propunere care să îi permită să-și asume poziția de mediator.

Solicitarea ONu provine din planurile Israelului de a-și aplica suveranitatea în anumite zonedin Cisiordania în cadrul Planului de pace al președintelui american, Donald Trump, care a fost respins încă de la început decătre palestinieni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`