Palatul Kensington a confirmat plecarea Prințului William din Marea Britanie. Unde va merge fiul Regelui Charles
Palatul Kensington a confirmat. Prințul William va părăsi Regatul Unit al Marii Britanii. El va merge în Germania săptămâna viitoare. Prințul William va participa la meciul dintre Anglia și Danemarca, din 20 iunie, din faza grupelor UEFA EURO 2024, conform OK! Magazine.
Ce a anunțat Prințul William
Prințul William este președintele Football Association și va asista la meciul de pe Frankfurt Arena. Vestea vine la scurt timp după ce Prințul William a vizitat echipa masculină de fotbal a Angliei la St. George’s Park din Burton upon Trent pentru a le ura succes la turneul UEFA EURO 2024, care va începe vineri în Germania.
În timpul vizitei din 10 iunie, William a discutat despre modul în care echipa se pregătește pentru campionat, a prezentat tricouri jucătorilor și i-a încurajat pe sportivi.
„Cred că cel mai mare lucru pe care l-am învățat venind și văzând-o de-a lungul anilor… este unitatea. Vreau doar să știți cât de mult înseamnă pentru toată lumea de aici, că mergeți acolo, că dați totul, că jucați împreună, că jucați unul pentru celălalt, că jucați pentru țara voastră”, a transmis Prințul William într-o înregistrare video transmisă pe X.
Ce le-a transmis Prințul William fotbaliștilor
De asemenea, Prințul William le-a transmis fotbaliștilor și sfaturile pe care le au copiii lui, Prințul George, 10 ani, Prințesa Charlotte, 9 ani, și Prințul Louis, 6 ani, pentru ei. Prințul de Wales i-a întrebat pe micuți ce le-ar putea spune ei echipei Angliei. Discuția a avut loc dimineața, în mașină, în drum spre școală.
„Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să mâncați de două ori mai mult decât ați mânca în mod normal!”, le-a spus Prințul William sportivilor. „Așadar, acum am viziuni despre voi alergând cu burta plină. Așa că poate luați sfaturile celui mai tânăr dintre voi cu un vârf de cuțit de sare”, a mai adăugat el, dezvăluind că sfatul a venit în special de la Prințul Louis.