Pakistan: Două surori și-au ars de viu tatăl care le violase. Ele au fost arestate
Două surori vitrege din Pakistan au fost arestate, după ce și-au ars de viu tatăl. Ele au făcut asta pentru că bărbatul o viola pe una dintre ele și încercase s-o violeze pe cealaltă.
În Pakistan, violurile sunt rareori raportate, țara trăind sub un cod patriarhal care sistematizează opresiunea femeilor.
Și-au incendiat tatăl care le abuzase
Totul s-a întâmplat în orașul Gujranwala, provincia conservatoare Punjab.
Cele două surori vitrege sunt suspectate că, pe 1 ianuarie, au luat benzină dintr-o motocicletă și au aruncat-o asupra tatălui lor, care dormea. El a murit marți, la spital, informează AFP și Le Figaro.
Ele au reacționat astfel pentru că tatăl lor o viola pe cea mare, a făcut-o de mai multe ori în ultimul an, și a încercat s-o violeze pe cea mică.
Miercuri, 8 ianuarie, poliția a anunțat arestarea lor.
Fetele „au decis între ele să găsească o ”soluție permanentă””, a spus Rizwan Tariq, un ofițer superior de poliție din oraș.
Mamele celor două fete, ambele căsătorite cu bărbatul, știau despre violuri, dar nu și despre planurile fetelor. Una dintre mame a fost arestată, iar cealaltă e interogată.
„Ne așteptăm să le prezentăm instanței zilele viitoare, imediat ce ancheta va fi finalizată”, a adăugat Rizwan Tariq, referindu-se la toate trei.