Surse din cadrul anchetei din Bangladesh au anunțat că la sursa prăbușirii imobilului se află vibrațiile unor generatoare care erau instalate ilegal pe acoperișul clădirii.
„Patru generatoare enorme erau instalate pe acoperişul imobilului, încălcând orice reguli”, a declarat Uddin Khandaker, un funcţionar de rang înalt din cadrul Ministerului de Interne, care conduce ancheta, lansată în regim de urgenţă de către Guvern, asupra catastrofei, informează Mediafax. „În momentul în care generatoarele au fost puse în funcţiune, după o pană de curent electric, vibraţiile acestor echipamente, alături de cele ale miilor de maşini de cusut, au provocat prăbuşirea” imobilului, a declarat Khandaker.
Imobilul cu opt etaje, unde lucrau aproximativ 3.000 de muncitori, s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc la Savar, la periferia Dhaka, în urmă cu o săptămână, bilanțul victimelor depășind 500 de morți.