Organizația Mondială a Sănătății a dat undă verde vaccinului indian Covaxin, pentru utilizare împotriva virusului Sars-Cov-2
Organizația Mondială a Sănătății a acordat, miercuri, avizul necesar utilizării vaccinului indian Covaxin. Conform datelor disponibile, vaccinul are o eficacitate de 78% împotriva infecțiilor de orice severitate, arată publicația Anadolu Agency. În martie, vaccinul dezvoltat de către Bharat Biotech se prezenta având o eficacitate de 81%.
Acesta a fost dezvoltat de Bharat Biotech și se adaugă la un portofoliu în creștere de vaccinuri validate de agenția de sănătate a ONU, pentru prevenirea bolii.
„Grupul de consultanță tehnică, convocat de OMS și format din experți în reglementare din întreaga lume, a stabilit că vaccinul Covaxin îndeplinește standardele OMS de protecție împotriva COVID-19, iar beneficiile vaccinului depășesc cu mult riscurile și vaccinul poate fi utilizat în siguranță”, a transmis OMS printr-un comunicat.
Vaccin în două doze
Similar cu vaccinurile deja utilizate, vaccinul Covaxin va fi administrat în 2 doze, cu un interval de 4 săptămâni la populația adultă.
În schimb, vaccinul a fost recomandat femeilor însărcinate, deoarece datele indisponibile sunt „insuficiente”pentru a „evalua siguranța sau eficacitatea vaccinului în timpul sarcinii”.
OMS a declarat că vaccinul s-a dovedit a avea o eficacitate de 78% împotriva infecțiilor cu COVID-19 de orice severitate și este „extrem de potrivit pentru țările cu venituri mici și medii datorită cerințelor ușoare de depozitare”.