Viktor Orban: Ungaria trebuie să continue politica antiimigraţie deoarece „ungurii pot fi înlocuiţi doar de unguri”

Viktor Orban: Ungaria trebuie să continue politica antiimigraţie deoarece ungurii pot fi înlocuiţi doar de unguri
Foto: Hepta

Premierul maghiar Viktor Orban continuă retorică împotriva primirii migranților! În cadrul celei de-a 9-a sesiuni plenare a Consiliului diasporei maghiare, liderul de la Budapesta a subliniat că țara va continua politica antiimigrație doarece „ungurii pot fi înlocuiţi doar de unguri”, conform agenției maghiare MTI, citată de Agerpres.

„O ţară afectată de declinul populaţiei nu trebuie să-şi facă iluzii că poate rezolva problemele demografice fără să depună vreun efort”, a subliniat Orban, asigurând că guvernul ungar va continua lupta împotriva migraţiei întrucât este vorba de un fenomen global „care se va menţine”.

„Africa abia s-a pus în mişcare”, a notat Viktor Orban.

Premierul ungar a mai explicat că, deşi susţinătorii migraţiei i-au acuzat pe unguri că au „inima de piatră”, de fapt ungurii sunt dispuşi să ajute.

„Ajutorul trebuie acordat acolo unde sunt problemele în loc să fie aduse problemele aici”, a punctat Orban.

El a dat ca exemplu Irakul, Siria, Iordania, Liban, Nigeria şi Etiopia între regiunile afectate de migraţie cărora Ungaria le-a oferit asistenţă.

Viktor Orban a evocat de asemenea în cadrul reuniunii necesitatea unei armate puternice, afirmând că NATO împreună cu o forţă militară naţională puternică pot crea securitate şi că până în 2026 armata Ungariei va putea garanta securitatea ţării chiar şi fără Alianţa nord-atlantică, în cazul unui conflict regional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`