Orașul Detroit s-a declarat în faliment: Este singura soluţie pentru ca oraşul să redevină stabil şi viabil
Detroit a devenit, joi, cel mai mare oraş american care s-a declarat falimentar, relatează CNN.
Detroit, locul de origine al automobilului şi o adevărată bijuteriei a industriei pentru o perioadă de timp, a pierdut în 60 de ani jumătate de populaţie. În plus, marile grupuri au abandonat oraşul treptat, ceea ce a repreyentat o lovitură grea pentru veniturile sale fiscale.
„Locuitorii din Detroit (…) merită o foaie de parcurs care să le permită să iasă din spirala care îi antrenează spre servicii publice tot mai puţin performante„, a argumentat guvernatorul statului Michigan, Rick Snzder.
”Declararea falimentului este singura soluţie care va permite oraşului Detroit să redevină stabil şi viabil”, a precizat el.
Orașul, care avea în 1950 aproximativ 1,8 milioane de locuitori, are în prezent doar 695.000.
Numeroase servicii publice au fost reduse în mod progresiv. Spre exemplu, doar anumite cartiere erau iluminate pe timpul străzii.
Detroit a anunțat luna trecută un defalut pentru o parte a datoriei sale în valoare 18,5 miliarde dolari.