Orașul Detroit, care este ruinat, ar putea scoate la vânzare opere ale etroit Institute of Arts (DIA), pentru a scăpa de faliment, scrie Le Figaro.
Casa de licitaţii Christie’s estimează la aproape 900 milioane de dolari valoarea operelor la care oraşul este gata să renunţe.
Contribuţia muzeului la încercarea de a acoperi imensa datorie a fostei capitale mondiale a automobilului va fi de 866,9 milioane de dolari.
După luni întregi de tergiversări şi de verificări juridice asupra legalităţii operaţiunii, Kevyn Orr, director din primărie care se ocupă de acest dosar, i-a solicitat casei Christie’s să evalueze suma pe care municipalitatea ar putea-o câştiga din licitaţia ce s-ar putea organiza în curând. Totuşi, pentru a evita o vânzare care nu este pe placul nimănui, se au în vedere şi alte soluţii: operele ar putea servi ca garanţie pentru un împrumut, ar putea fi împrumutate altor muzee sau prezentate într-o expoziţie itinerantă.
Chiar dacă suma de 866,9 milioane de dolari pare mare, ea reprezintă doar o parte infimă din colecţiile muzeului din Detroit. Christie’s a eliminat din inventar operele depozitate, cele în proprietatea totală sau parţială a colecţionarilor privaţi sau a fundaţiilor. Ea a evaluat doar 2.781, adică 5% din operele expuse.
Piesele, care aparţi unor epoci foarte diferite, au valori inegale.
Numai 11 opere, achiziţionate între cele două războaie, în epoca de glorie a capitalei automobilului, reprezintă 75% din totalul sumei evaluate. Printre acestea se află celebrul ‘Dans la nuntă’ al lui Pieter Bruegel, estimat între 100 şi 200 milioane de dolari, un autoportret al lui Van Gogh din 1887, care ar putea atinge la licitaţie 150 milioane de dolari, ‘The Visitation’ de Rembrandt (90 milioane), ‘Fereastra’ lui Matisse (80 milioane).
Un desen de pregătire a picturii plafonului Capelei Sixtine ar putea fi adjudecat cu 20 milioane de dolari, potrivit Christie’s.