Orarul zborurilor spre și din Franța ar putea suferi modificări din cauza unei greve, în perioada următoare
Ministerul Afacerilor Externe avertizează călătorii care au programate zboruri în Franța în perioada 6 – 9 februarie 2012 că personalul din cadrul serviciilor aeriene va iniția o mișcare de protest în perioada amintitiă.
Potrivit unui comunicat al MAE, mai multe sindicate ale piloţilor şi personalului navigant din Franţa vor iniţia o mişcare grevistă, fiind posibilă afectarea zborurilor de pe toate aeroporturile.
Drept urmare, MAE recomandă călătorilor care au programate zboruri către sau provenind din Franţa, în această perioadă, să contacteze, în prealabil, compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor.
Compania națională aeriană Air France a anunțat vineri că ar putea asigura „mai mult de 85% din zborurile pe distanță lungă și „peste 80%” din zborurile pe distanțe scurte și medii.
Greva de patru zile a lucratorilor din transportul aerian francez este un protest față de un proiect de lege, aflat în dezbatere în Parlament care prevede ca lucrătorii din transportul aerian francez să dea un preaviz de 48 de ore dacă doresc să facă grevă.