Opt nord-coreeni, EȘUAȚI cu o barcă de LEMN în nordul Japoniei
O barcă de lemn în care se aflau opt bărbați, care pretind a fi din Coreea de Nord, a eșuat în nordul Japoniei, a transmis vineri poliția locală, potrivit Agerpres.
Eșuații au fost găsiți într-un port de agrement din orașul Yurihonjo, după ce un locuitor a sunat la poliție joi noaptea, a arătat canalul NHK.
Agenția japoneză Kyodo, care citează poliția, relevă că bărbații nu aveau răni care să le pună în pericol viața și păreau să vorbească limba coreeană.
Ei au spus că au plecat din Coreea de Nord și au încercat să pescuiască, dar barca lor, lungă de 20 de metri, a avut probleme și au eșuat, a precizat Hachiro Okonogi, șeful Comisiei Naționale pentru Siguranță Publică.
Momentan cei opt au intrat în custodia poliției, fiind chestionați cu ajutorul interpreților.